Statutul PP-DD





.
STATUTUL   PARTIDULUI POPORULUI – DAN DIACONESCU


TITLUL 1 -DISPOZIlII GENERALE




CAPITOLUL I.
DENUMIREA SI ÎNSEMNELE PARTIDULUI




Art. 1. Denumirea partidului este Partidul Poporului -Dan Diaconescu, iar denumirea prescurtata este
PP-DD.


Art. 2. Partidul Poporului -Dan Diaconescu este persoana juridica de drept public si îsi desfasoara
activitatea pe întreg teritoriul României, în conformitate cu dispoziNiile ConstituNiei României, a
Legii Partidelor Politice, Legii FinanNarii Partidelor Politice, Legii electorale, cu prevederile
prezentului Statut si ale Regulamentelor adoptate pe baza si pentru aplicarea acestuia.


Art. 3. (1) Semnul permanent al Partidului este o palma închisa, cu degetul policar (degetul mare)
drept, celelalte degete fiind îndoite si strânse, lipite de podul palmei, încadrata în interiorul la
doua litere „P”, suprapuse imperfect, sub care se afla scris Partidul Poporului -Dan




Diaconescu, conform Anexei 1.
(2) Semnul electoral al Partidului este o palma închisa, cu degetul policar (degetul mare) drept,
celelalte degete fiind îndoite si strânse, lipite de podul palmei, încadrata în interiorul a doua
litere, „P” si „D”, litera „D” fiind suprapusa imperfect peste litera „P”, sub care se afla
prescurtarea PP-DD, conform Anexei 2.


(3) Culorile Partidului sunt mov închis, mov deschis si lila. Drapelul Partidului si semnul
permanent sunt combinaNii ale acestor doua culori.
(4) Ziua Partidului Poporului -Dan Diaconescu se sarbatore/te în fiecare an în data de 3
aprilie.
Art. 4. Sediul central al Partidului Poporului -Dan Diaconescu este în Bucuresti, bd. Preciziei nr. 3P,
lot nr. 1, C2 –cladire administrativa, parter, sector 6. Adresa sediului central poate fi schimbata
numai prin hotarârea Comitetului Executiv.


CAPITOLUL II.
SCOPUL SI OBIECTIVELE PARTIDULUI POPORULUI -DAN DIACONESCU




Art. 5. (1) În activitatea sa politica, Partidul Poporului -Dan Diaconescu urmareste crearea unei
societaNi moderne în România, bazata pe respectarea atât a valorilor universale ale libertaNii
umane cât si pe respectarea valorilor tradiNionale ale poporului român.


(2) În activitatea sa, Partidul Poporului -Dan Diaconescu urmareste exclusiv obiective politice.
Art. 6. Partidul Poporului -Dan Diaconescu va asigura promovarea principiilor democraNiei,
responsabilitaNii, solidaritatii si justiNiei sociale si va acNiona consecvent pentru realizarea
urmatoarelor obiective politice:


a.
Crearea unei societaNi moderne si prospere în care fiecare cetaNean sa beneficieze de
libertate si bunastare.
b.
Înfaptuirea dreptaNii sociale prin instaurarea si exercitarea unei guvernari morale de
esenNa pragmatica bazata pe competenNa, profesionalism si responsabilitate, libertate
politica, proprietate privata si economie de piaNa, justiNie si solidaritate sociala, respect
pentru familie, biserica si scoala, ca instituNii fundamentale ale societaNii
c.
Asigurarea egalitaNii în drepturi si în fata legii a tuturor cetatenilor.
d.
Respectarea necondiNionata a demnitatii umane, garantarea drepturilor si libertaNilor
fundamentale ale omului, separaNia puterilor în stat si pluralismul politic.
e.
Asigurarea si garantarea dreptului la libera exprimare si a libertaNii depline a presei.
f. Asigurarea si garantarea dreptului fiecarui cetaNean la învaNatura, cultura, ocrotirea
sanataNii si la un mediu sanatos.
g. Asigurarea efectiva a dreptului la munca a fiecarui cetaNean.
h. Garantarea proprietaNii private, încurajarea liberei ini/iative si promovarea unui mediu de
afaceri onest si competitiv, care sa permita o crestere reala si o dezvoltare sanatoasa si
de lunga durata a economiei românesti.
i. Cre/terea rolului comunitaNii si al familiei, al tradiNiei, al culturii, al religiei în acNiunea de
modernizare a societaNii.
j. Participarea activa a României la construc/ia europeana cu respectarea intereselor
pragmatice ale statului si cetaNenilor români, precum si a asigurarii suveranitaNii si
securitaNii naNionale, a independenNei, a unitaNii si a integritaNii României.
k. Consolidarea mecanismelor democratice si cresterea gradului de participare al


cetaNenilor la viaNa publica, inclusiv prin controlul public asupra actului de guvernare.


Art. 7. Implementarea obiectivelor politice ale Partidul Poporului -Dan Diaconescu se va realiza atât
prin acNiunile reprezentanNilor partidului în Parlamentul României si Parlamentul European, în
Consiliile JudeNene si Consiliile Locale, în autoritaNile administraNiei publice centrale si locale,
instituNii si organisme în care partidul va fi reprezentat, cât si prin dialog si cooperare
permanenta cu acele structuri democratice – sindicate, culte, ONG-uri, etc., ale caror obiective
si acNiuni nu contravin obiectivelor Partidul Poporului -Dan Diaconescu.


CAPITOLUL III.
MEMBRII PARTIDULUI POPORULUI -DAN DIACONESCU




Art. 8. Partidul Poporului -Dan Diaconescu este constituit din persoanele care în mod liber adera la
Statutul si Programul politic al partidului si care îsi doresc sa contribuie la implementarea
obiectivelor partidului, dobândind calitatea de membrii ai Partidul Poporului -Dan Diaconescu.


Art. 9. (1) Poate dobândii calitatea de membru al Partidul Poporului -Dan Diaconescu, fara nici o
discriminare, orice cetaNean român care a împlinit vârsta de 18 ani si care îndeplineste
urmatoarele condiNii:


a) Adera la Statutul si la Programul Politic al partidului si sa le respecte;


b) Nu se afla în situaNiile de interdicNie prevazute în Legea partidelor politice;


c) Nu i-au fost interzise prin hotarâre judecatoreasca definitiva exercitarea drepturilor


politice sau cetaNenesti;


d) Sa nu fi savârsit grave abuzuri sau nereguli în funcNii publice sau politice.


Art. 10. (1) Dobândirea calitaNii de membru al Partidului Poporului -Dan Diaconescu se face în temeiul
hotarârii Biroului Executiv OrganizaNiei Locale (comunale, orasenesti, municipale sau de
sector) în raza caruia solicitantul îsi are domiciliul, resedinNa sau locul de munca, pe baza unei
cereri de adeziune.


(2) Adeziunea depusa de solicitant se afiseaza la sediul organizaNiei (si daca este posibil pe
site-ul organizaNiei locale) în termen de doua zile de la depunere, orice membru al partidului
putând, în termen de 7 zile de la afisare, sa faca contestaNie sau obiecNiuni cu privire la cererea
de adeziune.
(3) Dupa trecerea celor 7 zile de la afisare candidatul este invitat la prima sedinNa a Biroului
Executiv al OrganizaNiei Locale, unde în baza cererii de adeziune si cu luarea în considerare a
eventualelor contestaNii sau obiecNii, membrii Biroului Executiv ai OrganizaNiei Locale decid cu
privire la cererea de înscriere în partid.
(4) În situaNia în care cererea de adeziune este respinsa, candidatul poate sesiza în termen de
10 zile de la respigere Biroul Permanent JudeNean, care decide în prima sa sedinNa, asupra
sesizarii.
(5) Decizia Biroului Permanent JudeNean poate fi contestata în termen de 10 zile la Comisia
JudeNeana pentru Statut, Etica si Litigii, care decide dupa audierea candidatului si a carei
decizie este definitiva.
(6) Dobânirea calitaNii de membru devine efectiva la data înregistrarii noului membru în
Registrul NaNional al Membrilor Partidul Poporului -Dan Diaconescu, înscriere care se


efectueaza prin grija Secretarului Executiv al Biroului Permanent JudeNean în termen de 7 zile
de la data primirii în partid a noului membru.


Art. 11. (1) Calitatea de membru al Partidul Poporului -Dan Diaconescu se pierde prin demisie,
înscriere în alt partid, excludere sau deces.


(2) Pierderea calitaNii de membru prin demisie îsi produce efectele în baza si de la data
depunerii cererii scrise de demisie, la Biroul Executiv al OrganizaNiei Locale în raza careia
demisionarul figureaza ca membru.
(3) Pierderea calitaNii de membru al Partidul Poporului -Dan Diaconescu prin înscrierea
respectivului membru într-o alta formaNiune politica, îsi produce efectele de la data la care
respectivul membru s-a înscris într-o alta formaNiune politica, indiferent daca acesta a formulat
sau nu o cerere de demisie.
(4) Pierderea calitaNii de membru al Partidul Poporului -Dan Diaconescu prin excludere se
produce în condiNiile si cu respectarea prevederilor art. 14 din prezentul Statut, excluderea
producându-si efectele de la data ramânerii definitive a Deciziei de excludere.
(5) Pierderea calitaNii de membru al Partidul Poporului -Dan Diaconescu prin deces îsi
produce efectele de la data decesului membrului partidului.
(6) Radierea din Registul NaNional al Membrilor Partidul Poporului -Dan Diaconescu a
membrilor care si-au pierdut calitatea de membru al Partidul Poporului -Dan Diaconescu în
oricare dintre modalitaNile anterior aratate, se efectueaza în termen de 7 zile prin grija
Secretarului Executiv al Biroului Permanent JudeNean din raza teritoriala în care erau acestia
înscrisi.
Art. 12. (1) ToNi membrii Partidului Poporului -Dan Diaconescu au drepturi si îndatoriri egale.


(2) Membrii Partidului Poporului -Dan Diaconescu au urmatoarele drepturi:
1.
Sa-si exprime liber opiniile si sa aiba iniNiative politice în cadrul tuturor forurilor de partid
din care fac parte;
2.
Sa aleaga si sa fie alesi în funcNiile de conducere din partid;
3.
Sa fie propusi si promovaNi în funcNii si demnitaNi publice;
4.
Sa se informeze asupra activitaNii organizaNiei si a forurilor din care fac parte;
5.
Sa participe la luarea deciziilor în cadrul forurilor partidului conform competenNelor
prevazute în Statut;
6.
Sa se apere, în interiorul partidului de orice acuzaNie, în conformitate cu prevederile
Statutului si ale Regulamentelor Partidului.
7.
Sa fie sprijiniNi de partid pentru a se apara de acuzaNiile externe injuste si neîntemeiate.
Art. 13. (1) Membrii Partidului Poporului -Dan Diaconescu au urmatoarele principale obligaNii:


1. Sa lupte pentru apararea independenNei, suveranitaNii, unitaNii si integritaNii teritoriale a
României, pentru apararea statului de drept, democraNiei si pluralismului politic;
2.
Sa cunoasca si sa respecte prevederile Statutului Partidului;
3. Sa cunoasca Programul Politic al Partidul Poporului -Dan Diaconescu si sa contribuie la
înfaptuirea acestuia;
4.
Sa îndeplineasca si sa respecte hotarârile forurilor de conducere;
5. Sa respecte hotarârile si deciziile Comisiei NaNionale pentru Statut, Etica si Litigii si,
respectiv ale Comisiei JudeNene pentru Statut, Etica si Litigii – în cazul în care acestea
sunt sau au ramas definitive;
6.
Sa participe la activitatea organizaNiilor din care fac parte sau a forurilor de conducere în
care au fost alesi;
7. Sa îndeplineasca mandatul primit în numele Partidului cu demnitate, competenNa si
cinste;
8. Sa plateasca cotizaNia lunara stabilita potrivit Statutului.
9. Sa renunte prin demisie la functia dobandita în urma votului popular (Pre/edintele


României, deputat sau senator, presedinte de Consiliu Judetean, primar, consilier local
sau jude/ean) imediat dupa pierderea calitatii de membru al Partidului Poporului -Dan
Diaconescu.


10.
Sa susNina candidaNii partidului desemnaNi de organismele competente, pentru a
dobândii o funcNie publica ce se dobândeste prin alegere sau numire;
11.
Sa puna la dispoziNie cunostiinNele lor profesionale ce pot fi utile în activitatea politica a
partidului si sa aiba o conduita civica prin care sa nu prejudicieze partidul;


12. Sa respecte toate îndatoririle prevazute în statut si în Regulamentele partidului.
Art. 14. (1) Membrii Partidului Poporului -Dan Diaconescu pot fi sancNionaNi prin excludere sau prin
aplicarea altor masuri disciplinare conform Statutului. SancNiunea excluderii unui membru din
Partidului Poporului -Dan Diaconescu, se aplica în una din urmatoarele situaNii:



Daca a încalcat grav prevederile Statutului;

Daca a încalcat hotarârile forurilor de conducere ale Partidului;

Daca a savârsit abateri grave de la disciplina Partidului;

Daca persoanei în cauza i s-a interzis exercitarea drepturilor politice sau cetaNenesti, prin
hotarâre judecatoreasca definitiva.
(2) SancNiunea excluderii si excluderea membrilor Partidului Poporului -Dan Diaconescu se
propune si se hotaraste dupa cum urmeaza:
a.
Pentru membrii fara funcNii în forurile de conducere locale sau în administraNia
publica locala, la propunerea oricarui membru al organizaNiei locale, prin
hotarârea Biroului Executiv al Organiza/iei Locale;
b.
Pentru membrii Biroului Executiv al OrganizaNiei Locale si membrii cu funcNii în
administraNia publica locala, la propunerea Presedintelui Biroului Executiv al
Organiza/iei Locale sau la propunerea a cel putin o treime dintre membrii
Biroului Executiv al OrganizaNiei Locale, prin hotarârea Biroului Permanent
JudeNean;
c.
Pentru membrii Biroului Permanent JudeNean si membrii cu funcNii în structurile
judeNene ale administraNiei publice, la propunerea Presedintelui Biroului
Permanent JudeNean sau la propunerea a cel putin cel puNin jumatate din membrii
Biroului Permanent JudeNean, prin hotarârea Comitetului Executiv al Partidului
Poporului -Dan Diaconescu;
d.
Pentru membrii Biroului Permanent NaNional, ai Comitetului Executiv si ai
Consiliului NaNional la propunerea presedintelui partidului, Biroului Permanent
NaNional sau a 1/3 din membrii Comitetului Executiv sau Consiliului NaNional dupa
caz, prin hotarârea Consiliului NaNional;
e.
Pentru Presedintele Partidului, la propunerea a ½ din membrii Consiliului
NaNional, prin hotarârea Congresului;
f.
Pentru membrii Comisiei NaNionale pentru Statut, Etica si Litigii si cei ai Comisiei
de Control Financiar, la propunerea Consiliului NaNional, validata de Congres.
(3) În situaNiile prevazute la lit. b,c,d,e,f de mai sus, Biroul Permanent al OrganizaNiei JudeNene,
Biroul Permanent NaNional, Comitetul Executiv sau Consiliul NaNional, dupa caz, pot hotarî
suspendarea din funcNia ocupata în partid de persoana a carei excludere a fost solicitata, pâna
la data în care organismul abilitat se pronunNa asupra excluderii.
Art. 15. (1) În cazul savârsirii unor abateri se pot hotarî urmatoarele masuri disciplinare:


1.
Avertismentul scris;
2.
Suspendarea din funcNia detinuta în partid pe o durata de timp limitata;
3. Retragerea sprijinului politic pentru membrii aflaNi în funcNii publice.
Deciziile de sancNionare se dispun conform procedurii prevazute la art. 14 al prezentului Statut.
(2) Abaterile sancNionate cu luarea de masuri disciplinare sunt:
1.
Încalcarea prevederilor Statutului;
2.
Neparticiparea repetata si nemotivata la activitaNile organizaNiei;
3.
Neîndeplinirea sarcinilor primite din partea conducerii organizaNiei;
4. Neplata cotizaNiei, în mod nejustificat, pe o perioada de 6 luni.
Pentru abaterile de mai sus, forurile de conducere competente se pot sesiza din oficiu.
Art. 16. (1) Decizia aplicarii sancNiunii sau excluderii poate fi contestata în termen de 48 de ore de la
comunicare, la Comisia JudeNeana pentru Statut, Etica si Litigii competenta – în cazul
sancNiunilor prevazute la art. 14 alin. 2 lit. a si b, si respectiv la Comisia NaNionala pentru
Statut, Etica si Litigii – în cazul situaNiilor prevazute la art. 14 alin 2 lit. c,d,e,f. În cazul formularii
unei contestaNii în termenul prevazut, sancNiunea se suspenda pâna la soluNionarea
contestaNiei.


(2) Decizia Comisiei JudeNene pentru Statut, Etica si Litigii se pronunNa în termen de 7 zile de
la înregistrarea contestaNiei si este cu drept de recurs la Comisia NaNionala pentru Statut, Etica
si Litigii.
(3) Hotarârea Comisiei NaNionale pentru Statut, Etica si Litigii se ia în termen de cel mult 48 de
ore de la înregistrare si are caracter definitiv.
TITLUL 2. ORGANIZAREA PARTIDULUI.


CAPITOLUL IV.
PRINCIPII DE ORGANIZARE SI ACTIVITATE INTERNA.




Art. 17. (1) Partidul Poporului -Dan Diaconescu este organizat si funcNioneaza, potrivit legii, pe criteriul
administrativ-teritorial, cuprinzând:


1.
OrganizaNii locale: comunale, orasenesti, municipale si la nivelul sectoarelor
Municipiului Bucuresti;
2.
OrganizaNii judeNene, respectiv cea a municipiului Bucuresti. OrganizaNiile locale se pot
constitui statutar daca au cel puNin 20 membri. OrganizaNiile judeNene se pot constitui
statutar daca în judeNul respectiv exista cel putin jumatate din organizatiile locale ce pot
fi constituite la nivelul judetului;
3.
OrganizaNii la nivel naNional.
(2) OrganizaNiile Partidului Poporului -Dan Diaconescu au autonomie în organizarea si
desfasurarea activitaNii politice în conformitate cu prezentul Statut.
(3) Alegerea structurilor de conducere locala, judeNene si naNionale se face numai prin vot
secret.
(4) Distinct de organizaNiile teritoriale ale partidului, la nivelul acestuia se vor constitui
organizaNii autonome de tineret si studenNi, de femei, profesionale, de oameni de afaceri, de
seniori, pentru diaspora, etc. care sunt asimilate ca statut organizaNiilor judeNene ale partidului.
Aceste organizaNii îi vor elabora Statute proprii si se vor organiza de la nivel local la nivel
naNional sub directa coordonare a Biroului Permanent NaNional al partidului.
Art. 18. (1) FuncNiile de conducere în organizaNiile locale, judeNene, ale sectoarelor si a municipiului
Bucuresti ale Partidului Poporului -Dan Diaconescu, precum si ale organizaNiilor autonome de
de tineret, de femei, profesionale, de oameni de afaceri, de seniori, pentru diaspora, etc. pot fi
ocupate numai de membrii Partidului care au domiciliul, resedinNa sau locul de munca în raza
organizaNiei locale sau, dupa caz, în unitaNile administrativ-teritoriale respective.


(2) Forurile de conducere ale Partidului îsi desfasoarã activitatea statutar, în prezenNa a cel
puNin jumatate plus unu din membrii acestora.
(3) Deciziile forurilor de conducere se adopta cu votul a jumatate plus unu din membrii
prezenNi.
(4) Deciziile adoptate sunt obligatorii, indiferent de poziNia exprimatã prin vot si de funcNia
ocupata în partid. Deciziile structurilor de conducere sunt obligatorii pentru forurile,
organizaNiile si membrii carora li se adreseaza.
Art. 19.
Coordonarea si organizarea campaniilor electorale ale Partidului Poporului -Dan Diaconescu
se face conform competenNelor stabilite prin prevederile prezentului Statut. Organele
împuternicite sa prezinte candidaturi în alegerile locale, parlamentare si prezidenNiale sunt
Presedintele Biroului Executiv al OrganizaNiei Locale, Presedintele Biroului Permanent al
Organiza/iei JudeNene si Presedintele Partidului Poporului -Dan Diaconescu, dupã cum se
precizeaza în Statut.


Art. 20.
SedinNele tuturor organelor de conducere si de control naNionale, teritoriale si locale sunt
deliberative daca la ele participa mai mult de jumatate din numarul membrilor sau delegaNilor,
iar deciziile se adopta cu o majoritate simpla de voturi ale membrilor sau delegaNilor prezenNi.


CAPITOLUL V.
STRUCTURA ORGANIZATORICA LA NIVEL LOCAL.




Art. 21. ORGANIZAlIILE LOCALE SUNT CONSTITUITE PE TERITORIUL UNEI UNITAlI
ADMINISTRATIV-TERITORIALE, RESPECTIV COMUNA, ORAS, municipiu, respectiv de
sector al municipiului Bucuresti.


Art. 22. (1) OrganizaNiile locale ale Partidului Poporului -Dan Diaconescu au urmatoarele foruri de


conducere:
a) Adunarea Generala a membrilor OrganizaNiei Locale;
b) Biroul Executiv al Organizatiei Locale.




(2) Adunarea Generala a membrilor OrganizaNiei Locale se întruneste anual si ori de câte ori
este nevoie, fiind convocata de Biroul Executiv al Organiza/iei Locale – care odata cu
aprobarea datei Adunarii stabileste Ordinea de zi, prin Presedintele acestuia.
(3) Biroul Executiv al Organiza/iei Locale are obliga/ia sa convoace Adunarea Generala a
Membrilor OrganizaNiei Locale atunci când convocarea este solicitata de Biroul Permanent al
OrganizaNiei JudeNene sau de 1/3 din numarul membrilor organizaNiei locale.
(4) Convocarea Adunarii Generale Locale a membrilor organizaNiei se face cu cel puNin 10 zile
înaintea întrunirii propriu-zise pentru sedinNa ordinara si cu cel puNin 5 zile pentru sedinNa
extraordinara, prin afisarea Convocatorului la sediul OrganizaNiei Locale si, fie prin postarea
Convocatorului pe site-ul OrganizaNiei, fie prin publicarea acestuia în presa locala.
Art. 23. Adunarea Generala a Membrilor OrganizaNiei Locale are urmatoarele atribuNii:


1.
Analizeaza activitatea desfasurata de organizaNie de la precedenta Adunarea Generala a
Membrilor Organiza/iei Locale la zi si aproba programul de activitate pentru perioada
urmatoare;
2.
Alege Presedintele si membrii Biroului Executiv al OrganizaNiei Locale pe o perioada de
4 ani;
3.
Alege membrii pentru Adunarea Generala a OrganizaNiei JudeNene, respectiv a
municipiului Bucuresti, pe baza normei de reprezentare stabilite;
4.
Aproba bugetul de venituri si cheltuieli si hotaraste asupra execuNiei acestuia;
5.
Analizeaza activitatea desfasurata de Biroul Executiv al OrganizaNiei Locale;
6.
Aproba la nivel local masurile necesare realizarii Programului si Strategiei Partidului ;
7.
Aproba listele de candidaNi pentru funcNiile de consilieri locali -propuse de catre Biroul
Executiv al OrganizaNiei Locale si le supune spre definitivare si validare Adunarii
Generale a OrganizaNiei JudeNene;
8.
Alege candidatul Partidului Poporului -Dan Diaconescu pentru primaria locala, si-l
supune validarii Adunarii Generale a OrganizaNiei JudeNene.
Art. 24. Biroul Executiv al Organiza/iei Locale este format din:


a.
Presedinte, prim-vicepresedinte, 3-5 vicepresedinNi, secretar executiv, 5-7 membrii la
organizaNiile comunale;
b.
Presedinte, prim-vicepresedinte, 5-7 vicepresedinNi, secretar executiv, 7-9 membrii la
organizaNiile orasenesti;
c.
Presedinte, prim-vicepresedinte, 7-9 vicepresedinNi, secretar executiv, 9-11 membrii la
organizaNiile municipale;
d.
Presedinte, prim-vicepresedinte, 9-15 vicepresedinNi, secretar executiv, 15-19 membrii la
organizaNiile de sector;
Art. 25. (1) Biroul Executiv al OrganizaNiei Locale se întruneste saptamânal la convocarea Presedintelui
Biroului Executiv al OrganizaNiei Locale si ori de câte ori este nevoie.


(2) SedinNele Biroului Executiv al OrganizaNiei Locale se desfasoara la sediul organizaNiei si se
consemneaza în Procesul-Verbal de sedinNa, care se transmite Biroului Permanent al
OrganizaNiei JudeNene.
Art. 26. Biroul Executiv al OrganizaNiei Locale are urmatoarele atribuNii:


1.
Coordoneaza activitatea organizaNiei în intervalul dintre Adunarile Generale ale
Membrilor OrganizaNiei Locale;
2.
Aplica hotarârile forurilor ierarhic superioare;
3.
line evidenNa membrilor de partid ai organizaNiilor locale si o comunica organizaNiei
judeNene;
4.
Verifica încasarea cotizaNiei si se preocupa de obNinerea altor fonduri necesare
activitaNii Partidului, potrivit legii;
5.
Administreaza si raspunde de patrimoniul deNinut de organizaNia locala;
6.
Propune candidaNii partidului pentru funcNiile de consilieri locali si primar;
7.
Organizeaza campaniile electorale ale Partidului Poporului -Dan Diaconescu la nivel
local;
8.
Coordoneaza activitatea membrilor Partidului Poporului -Dan Diaconescu, alesi în
structurile administraNiei publice locale;
9.
Elaboreaza proiecte si adopta poziNii legate de administrarea locala;
10.
Comunica poziNia Partidului Poporului -Dan Diaconescu în problemele de interes
public;
11.
Aproba cererile de înscriere în organizaNie;
12.
Îndeplineste sarcinile încredinNate de Biroul Permanent al OrganizaNiei JudeNene.
Art. 27.
Presedintelui Biroului Executiv al OrganizaNiei Locale reprezinta organizaNia locala în relaNiile
oficiale cu autoritaNile publice si terNi în zona lui de activitate si prezideaza sedinNele Biroului
Executiv al OrganizaNiei Locale si ale Adunarii Generale a Membrilor OrganizaNiei Locale.


CAPITOLUL VI.
STRUCTURA ORGANIZATORICA LA NIVELUL ORGANIZAlIILOR JUDElNE SI A
MUNICIPIULUI BUCURESTI


Art. 28. (1) OrganizaNiile locale cuprinse pe teritoriul unui judeN, respectiv în municipiul Bucuresti,
constituie organizaNia judeNeana, cu sediul în municipiul-resedinNa de judeN, respectiv
Organiza/ia Bucuresti cu sediul în Municipiul Bucure/ti.


(2) OrganizaNiile judeNene si cea a municipiului Bucuresti coordoneaza, în plan judeNean,
respectiv a municipiului Bucuresti, realizarea obiectivelor cuprinse în Programul Politic al
Partidului, în Strategia politica si în hotarârile conducerii naNionale.
Art. 29. Forurile de conducere ale Partidului Poporului -Dan Diaconescu la nivel judeNean si a
Municipiului Bucuresti sunt urmatoarele:


1.
Adunarea Generala a OrganizaNiei JudeNene respectiv Adunarea Generala a OrganizaNiei
Municipiului Bucuresti;
2.
Biroul Permanent JudeNean, respectiv Biroul Permanent al Municipiului Bucuresti;
Art. 30. (1) Adunarea Generala a OrganizaNiei JudeNene si Adunarea Generala a OrganizaNiei
Municipiului Bucuresti sunt alese pentru o perioada de patru ani.


(2) Adunarea Generala a OrganizaNiei JudeNene, respectiv a municipiului Bucuresti este
formata din:
1.
Membrii Biroului Permanent JudeNean, respectiv al municipiului Bucuresti;
2.
PresedinNii Biroului Executiv al fiecarei organizaNii locale, membrii alesi de Adunarile
Generale ale Membrilor OrganizaNiilor Locale conform normei de reprezentare stabilite,
Presedintele Consiliului JudeNean, primarii si consilierii locali si judeNeni în funcNie,
(3) Pâna la stabilirea de catre Consiliul NaNional al normei de reprezentare a OrganizaNiilor
Locale în Adunarea Generala a OrganizaNiilor JudeNene, norma de reprezentare este de un
reprezentant la 25 de membrii.


Art. 31. (1) Adunarea Generala a OrganizaNiei JudeNene, respectiv a municipiului Bucuresti se
întruneste semestrial si ori de câte ori este nevoie, la convocarea Biroului Permanent al
OrganizaNiei JudeNene, respectiv al Municipiului Bucuresti sau la solicitarea Comitetului
Executiv al Partidului Poporului -Dan Diaconescu.


(2) Convocarea Adunarii Generale a OrganizaNiei JudeNene se face cu cel puNin 10 zile înaintea
întrunirii propriu-zise pentru sedinNa ordinara si cu cel puNin 5 zile pentru sedinNa extraordinara.
Convocatorul conNinând Ordinea de zi – aprobata de Biroul Permanent al OrganizaNiei
JudeNene, se afiseaza la sediul OrganizaNiei JudeNene si, fie se posteaza pe site-ul OrganizaNiei
JudeNene, fie se publica într-un ziar local.
Art. 32. (1) Adunarea Generala a Organiza/iei JudeNene/ a Municipiului Bucuresti are urmatoarele
atribuNii principale:


1.
Analizeaza activitatea desfasurata de Biroul Permanent JudeNean/ al Municipiului
Bucuresti de la Adunarea Generala a Organiza/iei JudeNene precedente la zi si aproba
programul pentru perioada urmatoare;
2.
Alege Presedintele si membrii Biroului Permanent JudeNean/ al Municipiului Bucuresti pe
o perioada de 4 ani;
3.
Alege cei 5 membri ai Comisiei JudeNene/ a Municipiului Bucuresti pentru Statut, Etica si
Litigii;
4.
Alege cei 5 membri ai Comisiei JudeNene/ a municipiului Bucuresti de Control Financiar;
5.
Aproba bugetul de venituri si cheltuieli si hotaraste asupra execuNiei acestuia;
6.
Dezbate raportul Comisiei JudeNene/ Municipiului Bucuresti de Control Financiar si
acorda descarcare pentru execuNia bugetara;
7.
Stabileste lista de candidaNi în alegerile locale pentru Consiliul JudeNean si Consiliul
General al Municipiului Bucuresti si le supune spre avizare Biroului Permanent NaNional;
8.
Desemneaza candidatul Partidului Poporului -Dan Diaconescu pentru funcNia de primar
al municipiului Bucuresti, în cazul Adunarii Generale a municipiului Bucuresti;
9.
Valideaza candidaNii Partidului Poporului -Dan Diaconescu în alegerile locale si forma
finala a listelor de candidaNi în alegerile locale dupa avizarea acestora de catre Biroul
Permanent NaNional;
10. Propune candidaNii pentru alegerile parlamentare si înainteaza lista spre validare catre
Consiliul NaNional;
11. Desemneaza delegaNii la Congresul Partidului, potrivit normelor de reprezentare stabilite
de Consiliul NaNional;
(2) Pâna la stabilirea de catre Consiliul NaNional a normei de reprezentare a OrganizaNiilor
JudeNene în Congresul Partidului, norma de reprezentare este de un reprezentant la 50 de
membrii.
Art. 33. (1) Biroul Permanent JudeNean/ al Municipiului Bucuresti coordoneaza activitatea organizaNiei
în perioada dintre Adunarile Generale ale OrganizaNiei JudeNene.


(2) Biroul Permanent JudeNean este alcatuit din Presedinte, prim-vicepresedinte, 9-15
vicepresedinNi, secretar executiv, trezorier si 15-19 membrii.
(3) Biroul Permanent al Municipiului Bucuresti este alcatuit din presedinte, prim-
vicepresedinte, 11-17 vicepresedinNi, secretar executiv, trezorier, 17-21 membrii.
(4) Numarul membrilor Birourilor Permanente JudeNene se stabileste de catre Consiliul
NaNional în funcNie de marimea organizaNiei judeNene. Pâna la stabilirea de catre Consiliul
NaNional a numarului de membrii, fiecare Birou Permanent JudeNean va fi constituit cu numarul
minim pentru vicepresedinNi si numarul minim +1 pentru membrii.
(5) Biroul Permanent JudeNean/ al Municipiului Bucuresti se întruneste saptamânal si ori de
câte ori este nevoie, la convocarea Presedintelui Biroului Permanent JudeNean sau la cererea
a cel putin 1/3 din numarul membrilor sai.
(6) Biroul Permanent Na/ional poate solicita oricând presedintelui Biroului Permanent
JudeNean convocarea Biroului Permanent JudeNean, iar în cazul refuzului/ imposibilitaNii
acestuia de a efectua convocarea poate desemna un alt membru al Biroului Permanent
JudeNean cu efectuarea convocarii si conducerea sedinNei.
Art. 34. Biroul Permanent JudeNean are urmatoarele atribuNii:


1.
Coordoneaza activitatea Partidului Poporului -Dan Diaconescu la nivel judeNean în
intervalul dintre Adunarile Generale ale OrganizaNiei JudeNene;
2.
Analizeaza activitatea parlamentarilor Partidului Poporului -Dan Diaconescu din judeN
precum si a primarilor localitaNilor din judeN, a presedintelui Consiliului JudeNean a
consilierilor judeNeni si locali;
3.
Coordoneaza activitatea reprezentanNilor Partidului Poporului -Dan Diaconescu numiNi
sau alesi în administraNia judeNeana;
4.
Aplica hotarârile forurilor de conducere din plan naNional;
5.
line evidenNa membrilor de partid de la nivel judeNean si o comunica Secretariatului
General al Partidului Poporului -Dan Diaconescu;
6.
Valideaza cererile de înscriere în Partidul Poporului -Dan Diaconescu, aprobate de
conducerea locala;
7.
Stabileste numarul membrilor conducerii locale, în funcNie de marimea organizaNiei;
8.
Verifica încasarea cotizaNiei si se preocupa de obNinerea altor fonduri necesare activitaNii
Partidului , potrivit legii;
9.
Administreaza si raspunde de patrimoniul deNinut de organizaNia judeNeana;
10.
Propune candidaNi pentru consilierii judeNeni, respectiv pentru consilierii generali ai
municipiului Bucuresti;
11.
Propune spre validare Adunarii Generale a Organiza/iei JudeNene listele de candidaNi
pentru alegerile locale;
12.
Propune Adunarii Generale a Organiza/iei JudeNene candidaNi pentru alegerile
parlamentare;
13.
Elaboreaza proiecte si adopta poziNii legate de administrarea judeNului;
14.
Comunica poziNia Partidului Poporului -Dan Diaconescu în probleme de interes public;
15.
Organizeaza, coordoneaza si monitorizeaza campaniile electorale ale Partidului
Poporului -Dan Diaconescu la nivel judeNean.
16.
Numeste lideri interimari locali pana la constituirea organizatiilor locale respective si la
organizarea alegerilor locale;
Art. 35. (1) Presedintele Biroului Permanent Jude/ean reprezinta organizaNia judeNeana în relaNiile
oficiale cu autoritaNile publice si terNi în zona lui de activitate. Prezideaza sedinNele Biroului
Permanent JudeNean si ale Adunarii Generale a Organiza/iei JudeNene. Este membru de
drept în Comitetul Executiv si Consiliul NaNional.


(2) Presedintele Biroului Permanent JudeNean semneaza forma finala, aprobata de Adunarea
Generala a OrganizaNiei JudeNene si avizata de Biroul Permanent NaNional, a listelor de
candidaNi ai Partidului Poporului -Dan Diaconescu pentru alegerile locale, pentru funcNiile de
consilieri locali, consilieri judeNeni, respectiv primari, si le înainteaza autoritaNilor competente.
CAPITOLUL VII.
STRUCTURA ORGANIZATORICA LA NIVEL NAlIONAL A PARTIDULUI POPORULUI DAN
DIACONESCU




Art. 36. Forurile de conducere ale Partidului Poporului -Dan Diaconescu la nivel naNional sunt:


1.
Biroul Permanent Na/ional;
2.
Comitetul Executiv;
3.
Consiliul NaNional;
4.
Congresul;
Art. 37. (1) Biroul Permanent NaNional este format din: Presedintele Partidului -Dan Diaconescu, prim-
vicepresedinte, secretarul general, 18 vicepresedinNi, trezorierul, 4 secretari executivi naNionali
si presedinNii organizaNiilor de femei, tineret si studenNi, seniori, oameni de afaceri si de
diaspora.


(2) AtribuNiile principale ale Biroului Permanent Na/ional, care se întâlneste saptamânal,
constau în conducerea, îndrumarea si coordonarea tuturor structurilor inferioare ale partidului
în baza hotarârilor Consiliului NaNional si Comitetului Executiv.


(3) Detalierea competenNelor si atribuNiilor Biroului Permanent NaNional este statuata în
Regulamentul de Organizare si FuncNionare a partidului, care va fi adoptat la Congresul
Partidului.
Art. 38.
(1) Comitetul Executiv este format din membrii Biroului Permanent NaNional, presedinNii
Birourilor Permanente JudeNene si ministrii, parlamentarii, presedinNii Consiliilor JudeNene si
primarii Municipiilor re/edin/a de jude/ -membrii ai Partidului Poporului -Dan Diaconescu.


(2) SedinNele Comitetului Executiv sunt convocate de Biroul Permanent NaNional si sunt
conduse de presedintele partidului, iar în lipsa acestuia de prim-vicepresedintele partidului sau
un vicepresedinte desemnat de presedintele partidului sau de Biroul Permanent NaNional
Art. 39. Comitetul Executiv al Partidului Poporului -Dan Diaconescu are urmatoarele atribuNii:


1.
Conduce activitatea Partidului între sedinNele Consiliului NaNional;
2.
Coordoneaza activitatea grupurilor parlamentare si a demnitarilor Partidului;
3.
Propune sancNionarea membrilor potrivit prevederilor Statutului;
4.
Propune spre aprobare Consiliului NaNional atât Programul Politic cât si Strategia
Politica a Partidului Poporului -Dan Diaconescu;
5.
Avizeaza Regulamentul de Organizare si FuncNionare si Codul de conduita al membrilor
prtidului, la propunerea Secretarului General;
6.
Coordoneaza campaniile electorale ale Partidului Poporului -Dan Diaconescu;
7.
Avizeaza candidaNii pentru alegerile parlamentare si stabileste forma finala a listelor de
candidaNi;
8.
Propune spre validarea Consiliului National lista candidatiilor pentru alegerile
europarlamentare.
9.
Hotaraste dizolvarea Biroului Permanent JudeNean sau demiterea Presedintelui Biroului
Permanent JudeNean în situaNii deosebite, când forurile de conducere la nivel judeNean
activeaza în afara prevederilor Statutului ori a Strategiei Partidului ;
Art. 40. Comitetul Executiv al Partidului Poporului -Dan Diaconescu se întruneste o data pe luna si
oricând este necesar la convocarea presedintelui partidului. La sedinNa Comitetului Executiv al
Partidului Poporului -Dan Diaconescu pot participa ca invitaNi specialisti din diferite domenii,
daca participarea acestora a fost aprobata de Comitetul Executiv.


Art. 41. (1) Consiliul NaNional exercita conducerea Partidului în intervalul dintre Congrese si este format
din:


1.
Membrii Comitetului Executiv al Partidului Poporului -Dan Diaconescu;
2.
Primari si viceprimarii municipiilor, sectoarelor Municipiului Bucuresti, oraselor si
comunelor – membrii ai Partidului Poporului -Dan Diaconescu.
3.
Consilierii judeNeni – membrii ai Partidului Poporului -Dan Diaconescu.
(2) Consiliul NaNional se întruneste semestrial, si oricând este nevoie la convocarea
Comitetului Executiv al Partidului Poporului -Dan Diaconescu, a Presedintelui Partidului
Poporului -Dan Diaconescu sau la cererea a cel puNin cel putin 1/3 din numarul membrilor sai.
(3) Convocarea Consiliului NaNional se face de catre pre/edintele partidului iar în lipsa
acestuia/imposibilitatea exercitarii atribuNiilor de catre acesta de prim-vicepresedintele
partidului sau vicepresedintele desemnat de Comitetul Executiv.
Art. 42. Consiliul NaNional are urmatoarele atribuNii:


1.
Stabileste masurile necesare îndeplinirii hotarârilor adoptate de Congres;
2.
Coordoneaza întreaga activitate a Partidului între Congrese;
3.
Aproba Regulamentul de funcNionare a structurilor constituite în interiorul Partidului;
4.
Propune Congresului modificarea Statutului Partidului, dupa ob/inerea avizului Comisiei
NaNionale pentru Statut, Etica si Litigii.
5.
Aproba Programul Politic si Strategia politica a Partidului Poporului -Dan Diaconescu,
prezentate de presedintele partidului;
6.
Aproba aliantele, respectiv coalitiile cu alte partide;
7.
Analizeaza activitatea parlamentarilor si a demnitarilor partidului, precum si a
reprezentanNilor în administraNia centrala si dispune masurile ce se impun;
8.
Aproba candidaturile pentru funcNiile de Presedinte al României si de Prim Ministru;


9.
Aproba programul de guvernare al Partidului Poporului -Dan Diaconescu ;
10.
Valideaza listele candidaNilor pentru alegerile parlamentare, propuse de Adunarile
Generale JudeNene, avizate de Comitetul Executiv al Partidului Poporului -Dan
Diaconescu ;
11.
Valideaza lista candidatiilor pentru alegerile europarlamentare propuse de Comitetul
Executiv.
12.
Solicita rapoarte de activitate ale persoanelor numite în guvern si în administraNia publica
centrala;
13.
Convoaca si stabileste data, locul, numarul delegaNilor si norma de reprezentare pentru
delegaNiile judeNene la Congres si propune ordinea de zi a acesteia;
14.
Aplica sau propune sancNiuni în conformitate cu prevederile Statutului;
15.
Aproba Codul de conduita al membrilor Partidului Poporului -Dan Diaconescu si
Regulamentul de Organizare si Functionare, la propunerea Comitetului Executiv;
16.
Desemneaza, în cazul demisiei, excluderii sau decesului membrilor Biroului Permanent
NaNional, Comisiei NaNionale pentru Satut Etica si Litigii ori Comisiei NaNionale de Control
Financiari, înlocuitori ai acestora, la propunerea Comitetului Executiv.
Art. 43. (1) Congresul este forul suprem de conducere si decizie, la nivel naNional, al Partidului
Poporului -Dan Diaconescu.


(2) Congresul ordinar se întruneste o data la patru ani, de regula în primele 3 luni ce succed
alegerilor parlamentare. Primul Congres al partidului va fi organizat în termen de 60 de zile de
la data înregistrarii partidului în Registrul Partidelor Politice din România si va fi convocat de
Presedintele desemnat de membrii fondatori prin Actul Constitutiv, cu îndeplinirea formalitaNilor
de înregistrare a partidului.
(3) Congresul Extraordinar se întruneste ori de cîte ori este convocat de catre Consiliul
NaNional, fie la ini/iativa acestuia, fie la cererea Comitetului Executiv sau a cel putin ½ +1 din
presedinNii Birourilor Permanente JudeNene. Consiliul NaNional stabileste data, locul, ordinea de
zi, precum si numarul delegaNilor, conform normei de reprezentare pentru fiecare organizaNie
judeNeana. La lucrarile Congresului pot participa ca invitaNi fara drept de vot si alte persoane
invitate de catre membrii Comitetului Executiv.
(4) Congresul se compune din:
1.
Membrii Comitetului NaNional.
2.
DelegaNi ai organizaNiilor judeNene conform normei de reprezentare stabilite de
Consiliul NaNional.
(5) Congresul este statutar constituit daca sunt prezenNi jumatate plus unu din numarul
delegaNilor
(6) Lucrarile Congresului sunt conduse de catre Presedintele Partidului Poporului -Dan
Diaconescu.
(7) Toate documentele prezentate sunt supuse dezbaterii si aprobarii prin vot.
Art. 44. Congresul are urmatoarele atribuNii principale:


1.
Adopta si modifica Statutul partidului;
2.
Alege si revoca Presedintele Partidului Poporului -Dan Diaconescu, prim-
vicepresedintele, vicepresedinNii , secretarul general, secretarii executivi naNionali si
trezorierul;
3.
Alege si revoca membrii ai Comisiei NaNionale pentru Statut, Etica si Litigii;
4.
Alege si revoca membrii ai Comisiei NaNionale de Controlul Financiar;
5.
Adopta Strategia Politica si Programul Politic prezentate de presedintele partidului;
6.
Hotaraste asupra raportului Consiliului NaNional, prezentat de catre presedintele
partidului;
7.
Stabileste si modifica denumirea, sigla si semnul electoral al Partidului;
8.
Adopta moNiuni pentru activitatea viitoare a partidului.
9.
Hotaraste asupra oricarei probleme majore care îi este prezentata.
Art. 45. (1) Dupa fiecare ciclu electoral, termen de 1 luna de la ziua anunNarii rezultatului definitiv al
alegerilor parlamentare, pre/edintele partidului convoaca în mod obligatoriu Congresul, pentru
alegerea noii structuri de conducere naNionala, care va avea loc în termen de maxim 60 de
zile.


Art. 46.
Presedintele Partidului Poporului -Dan Diaconescu coordoneaza activitatea forurilor de
conducere la nivel naNional, având urmatoarele atribuNii:


1.
Reprezinta partidul în relaNiile oficiale;
2.
Conduce negocierile politice în numele Partidului Poporului -Dan Diaconescu ;
3.
Prezideaza sedinNele Biroului Permanent NaNional, ale Comitetului Executiv, Consiliului
NaNional si ale Congresului;
4.
Propune Biroului Permanent NaNional, Comitetului Executiv si Consiliului NaNional
aplicarea de sancNiuni;
5.
Semneaza forma finala a listelor de candidaNi ai Partidului Poporului -Dan Diaconescu
pentru alegerile parlamentare si prezidenNiale si le înainteaza autoritaNilor competente;
6.
Este ordonator principal de credite, deschide si închide conturile bancare ale partidului,
în care are drept de operare în condiNiile dublei semnaturi conform mandatului dat de
Biroul Permanent NaNional.
7.
Îsi poate delega anumite competenNe potrivit Statutului catre prim-vicepresedinte,
vicepresedinNi sau secretarul general.
8.
Îndeplineste orice alte atribuNii de conducere si coordonare a partidului.
Art. 47. (1) Prim-vicepresedintele este înlocuitorul de drept al presedintelui si îndeplineste în lipsa
acestuia toate atribuNiile si competenNele acestuia care nu au fost delegate de presedinte sau
de Biroul Permanent NaNional catre vicepresedinNii partidului.


(2) Prim-vicepresedintele este membru de drept în Biroul Permanent NaNional, Comitetul
Executiv si Consiliul NaNional si supervizeaza direct activitatea de coordonare si control a
OrganizaNiilor JudeNene ale partidului.
Art. 48. (1) VicepresedinNii partidului sunt membrii de drept în Biroul Permanent NaNional, Comitetul
Executiv si Consiliul NaNional si îndeplinesc atribuNiile de conducere care le revin fie în calitate
de coordonatori ai departamentelor partidului, fie în calitate coordonatori ai activitaNii partidului
pe zone geografice.


(2) VicepresedinNii raspund de activitatea lor atât în faNa presedintelui cât si în faNa Congresului
care i-a ales.
(3) AtribuNiile si responsabilitaNile specifice ale vicepresedinNilor se stabilesc de catre Biroul
Permanent NaNional.
(4) În funcNie de dinamica activitaNii politice a partidului, atribuNiile vicepresedinNilor pot fi extinse
sau limitate de Comitetul Executiv.
Art. 49. (1) Secretariatul General al Partidului Poporului -Dan Diaconescu este compus din:


1. Secretarul General al Partidului Poporului -Dan Diaconescu;
2. 4 secretari executivi naNionali.
(2) Secretariatul General al Partidului Poporului -Dan Diaconescu asigura implementarea
deciziilor de organizare ale Partidului Poporului -Dan Diaconescu si Nine evidenNa centralizata
a Registrului NaNional al membrilor partidului, conform dispozitiilor Regulamentului de
Organizare si Functioanare aprobate de Consiliul NaNional si Deciziilor Biroului Permanent
NaNional si/sau Comitetului Executiv.
(3) Secretariatul General al Partidului asigura comunicarea între conducerea centrala si locala;
coordoneaza activitatea curenta a personalului angajat al Partidului Poporului -Dan
Diaconescu.
(3) Activitatea Secretariatului General al Partidului Poporului -Dan Diaconescu este
coordonata de catre Secretarul General ajutat de 4 secretari executivi na/ionali.
CAPITOLUL VIII.
DEPARTAMENTELE PARTIDULUI


Art. 50. (1) În vederea identificarii, dezbaterii, analizei si deciziei asupra strategiilor si politicilor
fundamentale ale partidului, la nivelul acestuia vor funcNiona departamente de specialitate.


(2) Departamentele partidului vor fi coordonate de vicepresedinNi si vor fi alcatuite, în principal,
din speciali/tii care sunt membrii ai partidului.
(3) Departamentele vor avea subdiviziuni la nivelul fiecarei organizaNii judeNene a partidului.
(4) Modul de desfasurare a activitaNii departamentelor de specialitate ale partidului va fi
reglementat în Regulamentul de Organizare si FuncNionare al Partidului.
Art. 51. (1) Domeniile în care se înfiinNeaza departamente de specialitate sunt urmatoarele:


a. AdministraNie, ordine publica, siguranNa naNionala;
b. Dezvoltare locala si regionala;
c. Sanatate;
d. EducaNie, cercetare, cultura, culte si sport;
e. Munca si protecNie sociala;
f. JustiNie si drepturi cetaNenesti;
g. Agricultura si dezvoltare rurala;
h. Economie finanNe si mediu de afaceri;
i. Politica externa;
j. Infrastructura, energie, mediu;
k. ComunicaNii si IT;
(2) Aria de activitate a departamentelor de specialitate poate fi modificata de Consiliul
NaNional.
CAPITOLUL IX.
COMISII NATIONALE.


Art. 52. La nivelul conducerii centrale a Partidului Poporului -Dan Diaconescu se constituie, conform
prevederilor Statului, urmatoarele structuri:


1. Comisia NaNionala pentru Statut, Etica si Litigii;
2. Comisia NaNionala de Control Financiar;
3. Departamentele Partidului Poporului -Dan Diaconescu.
Art. 53. (1) Comisia NaNionala pentru Statut, Etica si Litigii este o structura autonoma si independenta
care are ca atribuNiuni principale soluNionarea problemelor referitoare la respectarea Statutului,
a Codului de Conduita si a Regulamentului de funcNionare ale Partidului Poporului -Dan
Diaconescu, precum si soluNionarea disputelor interne dintre membrii sau dintre membrii si
diverse structuri ale partidului.


(2) Comisia NaNionala pentru Statut Etica si Litigii este constituita din 11 membrii, respectiv
presedinte, vicepresedinte, secretar si 8 membrii, desemnaNi de congres. Comisia lucreaza
statutar cu un cvorum de 8 membrii si ia decizii cu ½ + 1 din numarul membrilor prezenNi.
(3) Deciziile definitive ale Comisiei NaNionale pentru Statut, Etica si Litigii sunt obligatorii pentru
toNi membrii si pentru toate forurile de conducere ale Partidului Poporului -Dan Diaconescu si
se aplica de catre forurile competente.
(3) Comisia NaNionala pentru Statut, Etica si Litigii si Comisiile JudeNene pentru Statut, Etica si
Litigii îsi desfasoara activitatea pe baza regulamentului de funcNionare aprobat de Congresul
partidului.
Art. 54. (1) Comisia NaNionala de Control Financiar are atribuNii de verificare a gestiunii patrimoniului
Partidului.


(2) Comisia NaNionala de Control Financiar este alcatuita din 11 membrii, respectiv presedinte,
vicepresedinte, secretar si 8 membrii, desemnasi de congres
(3) Comisia NaNionala de Control Financiar si Comisiile JudeNene de Control Financiar îsi
desfasoara activitatea pe baza regulamentului de funcNionare aprobat de Congres.
Art. 55.
Membrii Comisiilor JudeNene pentru Statut, Etica si Litigii si ale Comisiei NaNionale de Control
Financiar nu pot face parte din nici un for de conducere al Partidului Poporului -Dan
Diaconescu.




TITLUL III
PROCEDURILE DE ALEGERE




CAPITOLUL IX.
PROCEDURILE DE ALEGERE.


Art. 56.
Adunarile Generale ale membrilor OrganizaNiilor Locale sunt constituite statutar daca la ele
participa jumatate plus unu din numarul total al membrilor. În cazul în care cvorumul prevazut
nu se indeplineste, Adunarea Generala a membrilor Organiza/iilor Locale se întruneste în
termen de 5 zile de la prima întîlnire si se considera statutara indiferent de numarul
participanNilor.


Art. 57. (1) SedinNele forurilor de conducere ale partidului la nivel naNional si la nivelul organizaNiilor
judeNene si locale sunt constituite statutar în condiNiile participarii a jumatate plus unu din
numarul membrilor componenNi.


(2) Hotarârile în cadrul forurilor de conducere, constituite statutar, se adopta cu jumatate plus
unu din voturile membrilor prezenNi.
(3) În cadrul forurilor de conducere, în caz de egalitate de vot, votul presedintelui forului
respectiv este decisiv.
(4) Votul în cadrul forurilor de conducere ale partidului se exprima deschis sau secret, în
conformitate cu decizia membrilor, prevederile Statutului si ale Legii partidelor politice.
Art. 58. (1) Membrii forurilor de conducere ale Partidului Poporului -Dan Diaconescu sunt alesi
pentru o perioada de 4 ani, în condiNiile prezentului Statut.


(2) Pentru locurile devenite vacante în cadrul conducerilor locale si judeNene se coopteaza
membrii supleanNi în ordinea voturilor obNinute la adunarile generale.
(3) Daca numarul locurilor vacante depaseste jumatate din totalul celor alesi iniNial în forul de
conducere, se vor organiza noi Adunarii Generale a membrilor OrganizaNiei Locale / JudeNene
pentru alegerea Conducerii OrganizaNiei Locale sau JudeNene, cu excepNia funcNiei de
Presedinte al Biroului executiv Local sau al Biroului Permanent JudeNean. Adunarile Generale
se convoaca conform prevederilor Statului.
(4) În cazul vacanNei funcNiei de Presedinte al Biroului Executiv Local sau de Presedinte al
Biroului Permanent JudeNean se vor organiza alegeri în termen de 30 de zile, timp în care
conducerea este asigurata de un prim-vicepresedintele în funcNie.
(5) Membrii Adunarii Generale a OrganizaNiei JudeNene vor fi alesi conform normei de
reprezentare stabilite de Comitetul NaNional.
Art. 59. (1) DelegaNii organizaNiilor judeNene la Congres vor fi desemnaNi conform unei norme de
reprezentare stabilite de Comitetul NaNional.


(2) Lista de candidaturi pentru Biroul Executiv al OrganizaNiei Locale sau Biroul Permanent
JudeNean se închide cu 48 de ore înainte de începerea Adunarii Generale a Membrilor
OrganizaNiei Locale / Adunarii Generale a OrganizaNiei JudeNene.
(3) Candidaturile pentru Biroul Executiv al OrganizaNiei Locale trebuie susNinute în scris de cel
puNin 10 membrii ai Partidului Poporului -Dan Diaconescu care sunt membrii ai Adunarii
Generale a OrganizaNiei Locale iar candidaturile pentru Biroul Permanent JudeNean de cel
puNin 25 de membrii ai Adunarii Generale a OrganizaNiei JudeNene. Un membru al Partidului
Poporului -Dan Diaconescu poate susNine în scris o singura persoana care candideaza pentru
Biroul Executiv al OrganizaNiei Locale / Biroului Permanent JudeNean.
Art. 60. (1) FuncNia de membru în Biroul Executiv al Organiza/iei Locale / Biroului Permanent
JudeNean este câstigata de candidaNii care au obNinut jumatate plus unu din voturile valabil
exprimate de catre membrii prezenNi la Adunarea Generala a Membrilor Organiza/iei Locale/
Adunarea Generala a OrganizaNiei JudeNene. Daca nu a fost obNinuta aceasta majoritate se
organizeaza un al doilea tur de scrutin la care participa primii doi clasaNi în ordinea voturilor
obNinute si câstiga cel care obNine cele mai multe voturi în al doilea tur de scrutin.


(2) La Adunarea Generala a Organiza/iei JudeNene de alegere a Biroului Permanent JudeNean
participa ca observator pentru a valida alegerile un membru al Comitetului Executiv.
Art. 61. (1) Data Congresului se comunica în scris fiecarui delegat de catre Secretarul General cu cel
puNin 30 de zile înainte.


(2) Lista de candidaturi pentru funcNia de Presedinte al Partidului Poporului -Dan Diaconescu
se închide cu 48 de ore înainte de începerea Congresului pentru alegerea Biroului Permanent
NaNional.
(3) Candidaturile pentru funcNia de Presedinte al Partidului Poporului -Dan Diaconescu
trebuie susNinute în scris de cel puNin 10 PresedinNi ai Birourilor Permanente JudeNene. O
organizaNie judeNeana poate susNine în scris o singura candidatura pentru funcNia de Presedinte
al Partidului Poporului -Dan Diaconescu.
(4) Candidatul la funcNia de Presedinte al Partidului Poporului -Dan Diaconescu prezinta
lista nominala cu membrii pe care îi propune pentru Biroul Permanent Na/ional – prim-
vicepresedinte, vicepresedinNi, secretar general, secretari executivi naNionali, trezorier, acestia
fiind alesi odata cu presedintele partidului, pe lista acestuia.
(5) FuncNia de Presedinte al Partidului Poporului -Dan Diaconescu este câstigata de
candidatul care a obNinut jumatate plus unu din voturile valabil exprimate de catre membrii
prezenNi la Congres. În cazul în care nu a fost obNinuta aceasta majoritate se organizeaza un al
doilea tur de scrutin la care participa primii doi clasaNi în ordinea voturilor castigatorul fiind
declarat cel care a obtinut mai multe voturi.
TITLUL IV
FONDURILE SI PATRIMONIUL PARTIDULUI




CAPITOLUL 10.
FONDURILE SI PATRIMONIUL PARTIDULUI




Art. 62.
Partidul Poporului -Dan Diaconescu poate deNine bunuri mobile si imobile necesare
desfasurarii activitaNilor sale specifice.


Art. 63. Sursele de finanNare ale Partidului Poporului -Dan Diaconescu sunt:


1. CotizaNiile membrilor Partidului ;
2. DonaNii si legate;
3. Venituri provenite din activitaNi proprii;
4. SubvenNii de la bugetul de stat;
5. Alte surse, potrivit legii.
Art. 64. OperaNiunile de încasari si plaNi se efectueaza prin conturi în lei si în valuta, deschise la banci
cu sediul în România, potrivit legii.
Art. 65. OrganizaNiile locale si judeNene pot deschide conturi bancare în condiNiile legii si raspund de
gestionarea acestora.


Art. 66.
Membrii Partidului platesc o cotizaNie lunara stabilita de catre Comitetul Executiv.


Art. 67. Comitetul Executiv numeste un mandatar financiar, conform legii, pe perioada campaniilor
electorale locale, parlamentare si prezidenNiale.


TITLUI V
DISPOZIlII FINALE SI TRANZITORII




Art. 68. Statutul Partidului Poporului -Dan Diaconescu este obligatoriu pentru toNi membrii si toate
organizaNiile partidului.


Art. 69. Hotarârile adoptate de catre Congres, Consiliul NaNional si de catre Comitetul Executiv sunt
obligatorii pentru toate forurile de conducere si pentru toNi membrii Partidului Poporului -Dan
Diaconescu, în condiNiile prevazute de prezentul Statut.


Art. 70. Comitetul Executiv, în termen de 60 de zile de la data adoptarii Statutului, va supune aprobarii
Consiliului NaNional Regulamentul de funcNionare al Partidului .


Art. 71. În masura în care nu prevede, prezentul statut se completeaza de drept cu prevederile Legii
Partidelor Politice.


Art. 72. Partidul Poporului -Dan Diaconescu îsi înceteaza activitatea prin:
a.
Autodizolvare, hotarâta de Congres, cu votul a peste doua treimi din numarul delegaNilor;
b.
Dizolvare, pronunNata pe cale judecatoreasca si prin hotarârea CurNii ConstituNionale;
c.
Constatarea încetarii existenNei sale prin inactivitate, de catre Tribunalul Bucuresti, în
conformitate cu Art. 47 din Legea partidelor politice.
Art. 73.
În termen de 60 de zile de la raminerea definitiva a hotaririi Tribunalului Municipiului Bucuresti,
referitoare la înregistrarea Partidului Poporului -Dan Diaconescu în Registrul Partidelor
Politice din România, se convoaca Adunarile generale, în plan local si Congresul la nivel
national, pentru constituire si alegerea forurilor de conducere.


Prezentul statut a fost adoptat astazi, 03.04.2011, în Bucure/ti, de membrii fondatori ai Partidului
Poporului – Dan Diaconescu, fiind redactat în 15 exemplare originale.


ANEXA 1 -Semnul permanent


ANEXA 2 -Semnul electoral




Fundamentele  Programului  PP  DD 



FUNDAMENTE
Infiintarea Partidul Poporului - Dan Diaconescu constituie un adevarat act de vointa, curaj si hotarare a societatii romanesti  care nu mai accepta prapastia care separa poporul de guvernanti, care refuza sa renunte la dreptul fundamental la viata si care continua sa spere ca, totusi,  se va putea trai demn in Romania.
Partidul Poporului - Dan Diaconescu se defineste ca fiind singura forta politica pregatita sa ofere solutii viabile pentru a repara ceea ce au distrus toate celelalte partide politice care au guvernat Romania in ultimii 21 de ani.
Suntem decisi sa armonizam toate segmentele vietii sociale in interesul cetateanului, hotarati sa stabilim un cadru institutional adecvat dezvoltarii egale a tuturor regiunilor tarii, dispusi sa ajutam romanii sa nu se mai simta abandonati in propria tara, capabili sa eliminam toate barierele care stau in calea afirmarii lor ca cetateni europeni.
Partidul Poporului - Dan Diaconescu se declara un aparator al democratiei si al statului de drept din Romania si un sustinator al valorilor care definesc democratia in ansamblu.
In sustinerea acestui obiectiv, PP-DD se angajeaza sa demareze procesul de schimbare fundamentala a cadrului politic care guverneaza azi Romania, de modernizare a propriilor structuri, precum si de impunere a unor standarde mai inalte de moralitate si profesionalism, in spiritul apropierii de sustinatorii sai si de nevoia de a-i reprezenta corect pe cei multi. 
Astazi, Romania noastra reala este tara in care anarhia, coruptia, saracia, mizeria si nesiguranta sunt rasplata faptului ca ne-am nascut, traim si muncim in acest spatiu si ne-am lasat prea mult timp condusi de oameni lacomi, incapabili si iresponsabili, care au urmarit exclusiv interese proprii.
Romania se zbate in propria neputinta: are cel mai scazut nivel de trai din Uniunea Europeana, cea mai mare Taxa pe Valoare Adaugata, cea mai ridicata rata a mortalitatii infantile, cel mai mare numar de cazuri de TBC, cel mai mic numar de medici la mia de locuitori, fiind, in acelasi timp, prima la capitole precum inflatia anuala, abandonul copiilor, violenta in scoli si, evident, coruptie.
Esecurile lamentabile continue nu mai confera niciunui partid politic, care a guvernat in ultimii 21 de ani, dreptul si autoritatea morala de a cere increderea romanilor pentru ca niciunul nu si-a onorat promisiunile electorale, singurul scop realizat cu succes de acestea fiind imbogatirea propriilor elite.
In tot acest context, Partidul Poporului - Dan Diaconescu, si-a definit clar prioritatile de guvernare, strict in interesul romanilor, respectiv:
Obligatia de a ne angaja intr-o lupta reala impotriva saraciei si somajului, de a redresa agricultura si de a relansa economia in ansamblu.
Datoria sa modernizam sistemul sanitar si pe cel educational, sa protejam mediul inconjurator si sa dezvoltam infrastructura nationala.
Avem dificila sarcina sa intarim autoritatea statului si a institutiilor sale, sa eliminam abuzurile din justitie, sa eradicam violenta la toate nivelurile, sa combatem coruptia si criminalitatea organizata.
Misiunea sa inapoiem Romania romanilor, sa le redam increderea si speranta ca pot trai in tara lor ca cetateni europeni, la standarde europene.
Obligatia respectarii angajamentelor de politica externa asumate de Romania, insa de pe o pozitie dominanta in regiune din punct de vedere geopolitic si geostrategic, concomitent cu analizarea si valorificarea oportunitatilor ce apar pe linia apararii si promovarii eficiente a intereselor noastre nationale. 
PROGRAMUL  PARTIDULUI POPORULUI - DAN DIACONESCU 
PENTRU O ROMANIE MODERNA SI PROSPERA
1. RELANSAREA ECONOMIEI NATIONALE
2. COMBATEREA SARACIEI SI A SOMAJULUI
3. REFORMA STATULUI SI A INSTITUTIILOR PUBLICE
4.CREDIBILIZAREA JUSTITIEI
5. REDRESAREA AGRICULTURII
6. MODERNIZAREA SISTEMULUI SANITAR
7. REORGANIZAREA SISTEMULUI DE INVATAMANT
8. DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII NATIONALE
9. PROTECTIA MEDIULUI SI EXPLOATAREA SURSELOR ALTERNATIVE DE ENERGIE
10. APARAREA SI PROMOVAREA INTERESELOR  NATIONALE ALE ROMANIEI IN PLAN EXTERN 
1. RELANSAREA ECONOMIEI NATIONALE
Credibilizarea mediului de afaceri prin asigurarea stabilitatii si predictibilitatii acestuia pe termen mediu si lung
Implementarea unor politici fiscale flexibile, atat in sprijinul mediului de afaceri autohton, cat si al investitorilor straini
Atragerea investitorilor straini, in special a companiilor multinationale
Aplicarea unui nivel optim de impozitare astfel incat contribuabilii sa isi plateasca obligatiile la buget, eliminandu-se astfel evaziunea fiscala
Crearea unor sectoare economice strategice orientate spre exporturi
Asigurarea eficientei si calitatii serviciilor publice
Cresterea capitalizarii si a capacitatii investitionale a agentilor economici autohtoni
Incurajarea fiscala si prin credite a muncii si investitiei
Resuscitarea si consolidarea clasei de mijloc ca principal garant al stabilitatii sociale
Mentinerea principalilor indicatori macrofinanciari (inflatie, deficit bugetar, datorie publica, fluctuatia ratei de schimb) la nivelul  cotelor stabilite de Comisia Europeana si FMI
Reducerea deficitului alimentar, precum si a celui comercial extern
Reducerea TVA la nivelul mediei europene
Plata TVA, catre bugetul de stat, doar la incasare si nu in momentul facturarii
Supraimpozitarea viramentelor catre companiile de tip off-shore cu un procent de 25%
Dublarea redeventelor incasate de stat ca urmare a concesionarii exploatarii resurselor naturale neregenerabile, ceea ce va aduce venituri in plus la buget de 0,6% din PIB
Stoparea furtului taxelor si accizelor la produsele petroliere nefiscalizate si a TVA-ului la achizitiile intracomunitare
2.    COMBATEREA SARACIEI SI A SOMAJULUI
Cresterea puterii de cumparare a romanilor prin corelarea permanenta a salariilor si pensiilor cu rata inflatiei si valoarea cosului de consum
Recalcularea si marirea tuturor pensiilor, acordandu-se prioritate celor din agricultura
Reducerea la 5% a TVA-ului pentru alimentele de baza
Micsorarea pretului la energie electrica
Formarea profesionala continua si particularizata cerintelor pietei de munca, pentru cresterea gradului de ocupare a fortei de munca in randul tinerilor
Acordarea de reduceri fiscale in primul an de munca, atat pentru angajat cat si pentru angajator
Cresterea gradului de protectie sociala pentru pensionari si categoriile defavorizate
Eficientizarea activitatii Agentiei pentru Ocuparea Fortei de Munca
Accesul egal la locuri de munca pentru toti cetatenii romani, in functie de nivelul de scolarizare si gradul de pregatire
Implementarea de masuri de protectie sociala pentru categoriile defavorizate si persoanele cu handicap
Consultarea patronatelor si sindicatelor in luarea deciziilor care privesc drepturile si interesele grupurilor de cetateni pe care ii reprezinta
Incurajarea dialogului social
3.    REFORMA STATULUI SI A INSTITUTIILOR PUBLICE
Reevaluarea rolului statului in raport cu dinamica societatii moderne
Definirea rolului statului de unic garant al asigurarii serviciilor esentiale pentru viata si dezvoltarea cetatenilor
Reabilitarea rolului statului de "stabilizator" al economiei
Adaptarea Romaniei la cerintele pietei globalizate
Implementarea unui model social necesar mentinerii echilibrului intre crearea si distribuirea resurselor
Eliminarea disfunctiilor in relatiile dintre puterea legislativa, executiva si judecatoreasca
Reorganizarea relatiei stat-societate strict pe principii functionale
Transformarea institutiilor in instrumente strict necesare unei bune functionari, pe baze echitabile, a economiei si societatii
Asigurarea unui mediu concurential corect
Descentralizarea, ca baza a eficientei serviciilor publice
Depolitizarea organelor de control
Crearea conditiilor pentru dezvoltarea initiativei private
Schimbarea fundamentala de management guvernamental in ceea ce priveste modul de echilibrare a veniturilor statului cu modul de distribuire a acestora
Incurajarea participarii sectorului privat la asigurarea serviciilor cu caracter social
Impulsionarea dezvoltarii si implementarii proiectelor de partenariat public - privat
4. CREDIBILIZAREA JUSTITIEI
Revizuirea normelor legislative in vederea optimizarii modului de organizare a instantelor judecatoresti
Depolitizarea si impartializarea corpului judiciar
Desfasurarea actului de justitie strict in sensul respectarii drepturilor constitutionale ale justitiabilului
Modificarea competentei instantelor judecatoresti
Cresterea nivelului de profesionalism al magistratilor
Revizuirea procedurii de accedere in functia de judecator
Motivarea salariara corespunzatoare a  judecatorilor si personalului instantelor judecatoresti
Exercitarea reala si calitativa a controlului judiciar de catre instantele ierarhic superioare
Simplificarea si sporirea celeritatii solutionarii cauzelor
Reducerea termenelor de judecata a cauzei
Informatizarea totala a sistemului juridic
Reformarea institutiei procuraturii si consolidarea independentei procurorului
5 . REDRESAREA AGRICULTURII
Promovarea si protectia produselor agricole romanesti
Sustinerea producatorilor agricoli
Incurajarea constituirii asociatiilor de producatori
Modernizarea si tehnologizarea segmentului agricol
Revigorarea segmentului zootehnic
Valorificarea la capacitatea reala a potentialului piscicol si cinegetic al Romaniei
Refacerea sistemului de irigatii
Transformarea proprietarilor de pamant in producatori agricoli
Cresterea interesului absolventilor unitatilor de invatamant cu profil agronomic pentru afirmare prin derularea de activitati agricole profitabile
Incurajarea si sprijinirea derularii de proiecte in mediul rural
Promovarea si dezvoltarea agroturismului
Reimpadurirea zonelor defrisate iresponsabil
Dezvoltarea cercetarii stiintifice agricole in sensul identificarii de solutii adaptate la schimbarile de mediu si de tehnologii de combatere a factorilor de risc pentru culturile agricole
Cresterea nivelului de trai in mediul rural si relansarea rolului satului romanesc, adaptat evolutiei societatii moderne
Ameliorarea conditiilor de viata ale agricultorilor prin reabilitarea drumurilor, accelerarea proiectelor de introducere a infrastructurii de utilitati publice - apa potabila si canalizare, accesul rapid la servicii medicale
6.    MODERNIZAREA SISTEMULUI SANITAR
Cresterea veniturilor personalului din domeniul sanitar
Introducerea unui spor de fidelitate pentru cei care continua sa lucreze in sistem, pentru pastrarea cadrelor medicale in spitale
Ridicarea standardului infrastructurii sanitare si a calitatii profesionale a personalului
Atingerea nivelului de performanta si dotare corespondent statelor din Uniunea Europeana prin atragerea de fonduri europene
Supravegherea procedurilor de achizitie publica din domeniul sanitar precum si controlul activitatilor conexe
Optimizarea actului managerial in sistemul sanitar si evaluarea periodica a performantelor
Depolitizarea functiilor de conducere din cadrul unitatilor sanitare
Eliminarea plafoanelor la medicamente si acordarea de medicamente compensate si gratuite pentru persoanele cu venituri reduse
Asistenta medicala recuperatorie gratuita pentru persoanele cu dizabilitati
Imbunatatirea accesului persoanelor din mediul rural la serviciile medicale primare prin repunerea in functiune a dispensarelor comunale
Eficientizarea asistentei medicale de urgenta si spitaliceasca
Imbunatatirea relatiei personal sanitar - pacient prin tratamentul egal al tuturor persoanelor.
7.    REORGANIZAREA SISTEMULUI DE INVATAMANT
Reconsolidarea rolului scolii si a statutului social al cadrului didactic
Imbunatatirea performantelor si adaptarea programelor scolare la specificul societatii moderne, informationale.
Motivarea financiara a personalului didactic conform competentelor profesionale si activitatilor desfasurate
Acordarea de burse pentru recompensarea rezultatelor deosebite
Asigurarea accesului egal la scolarizare, inclusiv prin acordarea de burse sociale
Derularea procesului de invatamant in directia formarii competentelor profesionale
Cultivarea valorilor morale, nationale si europene
Promovarea competitiei, spiritului de echipa si respectului fata de lege si institutiile statului
Renovarea scolilor si dotarea lor cu mijloace didactice moderne, pentru crearea unui cadru normal de derulare a actului de invatamant
Accesul elevilor de la sate la cele mai bune conditii de invatamant si asigurarea transportului gratuit al acestora
Corelarea numarului si tipului de crese si gradinite cu dinamica demografica din comunitatile locale
Implementarea standardelor nationale de evaluare
8.    DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII NATIONALE
Integrarea infrastructurii nationale de transport in reteaua europeana
Modernizarea prioritara a principalelor cai de legatura cu punctele de iesire din tara pentru conectarea la infrastructura continentala
Construirea de autostrazi care sa traverseze fiecare regiune de dezvoltare
Suplimentarea retelei rutiere principale prin dezvoltarea de variante ocolitoare
Alinierea  rutelor nationale la standardele europene
Imbunatatirea accesului la centrele urbane si industriale, precum si la zonele turistice 
Cresterea calitatii lucrarilor prin folosirea materialelor si tehnologiilor adecvate
Reducerea timpului de executie si respectarea termenelor de dare in folosinta
Corelarea costurilor de constructie, reabilitare si intretinere cu media valorilor din statele UE
Dezvoltarea echilibrata a retelei nationale de transport pentru acoperirea uniforma a tuturor regiunilor tarii
Valorificarea pozitiei geografice a Romaniei pentru atragerea investitiilor straine
Modernizarea cailor ferate operabile
Imbunatatirea facilitatilor aeroportuare
Dirijarea fluxului de marfuri catre porturile interne si maritime
9.  PROTECTIA MEDIULUI SI EXPLOATAREA SURSELOR ALTERNATIVE DE ENERGIE
Conservarea si imbunatatirea calitatii mediului ca element fundamental al protectiei sanatatii umane
Utilizarea rationala a resurselor naturale
Eliminarea poluarii, conservarea energiei si resurselor naturale prin reciclarea deseurilor
Transformarea reziduurilor in resurse utilizabile
Asigurarea purificarii ecologice a mijloacelor de transport
Monitorizarea si controlul strict al deversarii in ape a compusilor chimici folositi in agricultura si industrie
Obligativitatea montarii de filtre moderne la fabricile poluante
Purificarea apelor de substante nocive
Amenajarea de filtre naturale pentru aerul poluat: spatii verzi si perdele de arbori
Folosirea produselor ecologice
Utilizarea energiei solare pentru incalzirea apei sau a aerului prin intermediul panourilor termice si pentru producerea de energie electrica prin panourile voltaice
Folosirea energiei eoliene pentru generarea de energie electrica
Intrebuintarea deseurilor urbane pentru incalzirea centralizata
Valorificarea la capacitatea reala a potentialului hidrografic national
Exploatarea energiei geotermale
10.  APARAREA SI PROMOVAREA INTERESELOR NATIONALE ALE ROMANIEI IN PLAN EXTERN 
Promovarea si protejarea intereselor economice, politice si militare ale Romaniei din pozitia de stat membru al Uniunii Europene si al NATO
Respectarea si aplicarea ferma a angajamentelor asumate in cadrul Uniunii Europene si NATO.
Extinderea relatiilor externe prin dezvoltarea cooperarii economice, tehnico-stiintifice si culturale cu China, spatiul vest-balcanic, Asia Centrala, Orientul Mijlociu si tarile Americii Latine, concomitent cu pastrarea si realizarea tuturor angajamentelor asumate in relatiile cu ceilalti parteneri externi, organizatii europene sau transatlantice
Valorificarea potentialului geostrategic al bazinului Dunarii si al regiunii Marea Neagra
Sustinerea activa a intereselor economice si comerciale ale Romaniei de catre misiunile diplomatice
Dezvoltarea cooperarii cu statele limitrofe si consolidarea pozitiei Romaniei in zona
Cresterea implicarii Romaniei in politica de securitate energetica regionala
Acordarea unei atentii sporite proiectelor de cooperare bilaterala cu Republica Moldova
Monitorizarea, protejarea si garantarea drepturilor si intereselor cetatenilor romani din afara granitelor
Capacitarea elitelor romanesti stabilite in strainatate pentru promovarea imaginii Romaniei
Popularizarea simbolurilor, valorilor si traditiilor nationale cu prilejul tuturor evenimentelor externe, targurilor si expozitiilor
Implicarea participativa a romanilor de pretutindeni in viata politica, sociala si economica a Romaniei prin imbunatatirea comunicarii dintre comunitatile romanesti cu autoritatile publice, fundatiile si comunitatea de afaceri din Romania.